Scrierea hieroglifică

22.02.09 14:26:43

Hieroglif (cuvânt folosit pentru prima dată de Clemens din Alexandria în anul 200, provine din cuvintele greceşti „hieros“ (sfânt) şi „glyfo“ (încrustaţie). Înscrisurile egiptene au aparut încă din vremuri anterioare dinastiilor. Faptul că s-au păstrat o perioadă atât de îndelungată, se datorează şi conservatorismului vechilor egipteni, care cu greu acceptau noutăţi din partea străinilor.

Numele egiptean dat  hieroglifelor era m-d-r n-t-r, ceea ce însemna „cuvântul Domnului“ prin aceasta explicându-se şi caracterul scrierii. A servit în primul rând religiei şi a fost apanajul clasei conducătoare.
Se poate spune că nu s-a răspândit niciodată printre oamenii de rând, cel puţin în forma pe care o cunoaştem astăzi.

Această scriere a fost folosită şi s-a dezvoltat în special, în perioada Noului Imperiu. În acele timpuri, în ţară s-a extins cunoaşterea cititului şi a scrisului. Scrierea a fost pe suport de hârtie doar în „cărţile morţilor“, care s-au găsit în mormintele faraonilor. Pentru mulţi oameni, hieroglifele trezesc un sentiment de respect, acestora atribuindu-li-se puteri magice, de descoperire a sensului vieţii dar şi de influenţare a mediului înconjurător.

Pe fond, este vorba despre o scriere ideografică, care are pentru fiecare noţiune un semn grafic anume, deci o hieroglifă. În interiorul acestui sistem au apărut trei tipuri de semne. Acestea erau ideogramele care reprezentau:
-obiectele care pot fi cunoscute prin simţuri
-evenimentele care pot fi cunoscute prin simţuri
-noţiunile abstracte, care pot fi reprezentate grafic.

De la ideograme, hieroglifele (spre deosebire scrierea sumeriană picturală) au continuat cu descrierea activităţilor. Spre exemplu, un tablou reprezentând o persoană păşind însemna mers. Întrucât egiptenii nu puteau continua dezvoltarea vieţii culturale numai cu un astfel de scris, s-a ajuns la aşa-numita fonetizare a scrierii.

Semnele fonetice erau de asemenea, folosite pentru exprimarea noţiunilor abstracte. Aceste semne au fost clasificate  pe baza omonimiei. Acest lucru însemnă că, cuvintele care aveau aceleaşi suntele dar aveau înţelesuri diferite se reprezentau grafic la fel. În acest fel se scriau şi cuvintele care sunau asemănător, dar nu identic. În aveste cazuri, un rol important îl aveau aşa-zisele determinative, semne cheie, care însă nu se pronunţau. Unul dintre exemple poate fi ades folositul determinativ al genului: pentru numele bărbăteşti se adăuga semnul unui bărbat şezând iar pentru cele femeieşti se adăuga semnul femeii. Printre alte determinative se numără cel al timpului, care era reprezentat prin semnul soarelui.Diferitele tipuri de activităţi erau reprezentate de o mână.

Datorită lor, egiptenii puteau înţelege foarte bine înscrisurile.
Substantivele, prefixurile, sufuxurile şi alte însemne gramaticale erau reprezentate de egipteni după o formă asemănătoare rebusului din zilele noastre. Le era cu atât mai uşor cu cât au diminuat vocalele şi au accentuat consoanele în cuvinte. Treptat, vocalele au fost eliminate complet din scriere , aceasta conţinând numei consoane.

Dar nici fonetizarea scrierii nu a fost suficientă pentru egipteni. Cultura se dezvolta în toate domeniile activităţilor umane, aşa că a apărut o necesitatea crescută pentru o exprimare mai exactă. A apărut astfel scrierea silabică. Deşi aceasta era mult mai uşor de înţeles decât ideogramele, necesita în continuare multe semne ajutătătoare. Urmare a faptului că egiptenii au conferit anumitor semne o valoare permanentă, a apărut scrierea fonetică. Alfabetul fonetic al vechilor egipteni avea 24 de litere. Deşi la începuturi, aceste semne nu erau perfecţionate şi uneori erau modificate, pentru timpurile de atunci această scriere era totuşi cea mai bună.

Direcţia de scriere nu a fost precizată clar. La început, cel mai adesea se scria de sus în jos, semnele fiind înscrise sub formă de coloane, care erau aşezete unele lângă altele de la stânga la dreapta. În jurul anului 2000 Î.Hr. orientarea s-a modificat. A început să se scrie pe rânduri orizontale de la dreapta la stânga. Recunoaşterea orientării rândurilor era foarte simplă, întrucît la semnele reprezentând oameni sau animale, capul era totdeauna întors în direcţia de scriere.
În afara acestei scrieri, mai putem recunoaşte încă două tipuri de scriere, respectiv scrierea hieratică şi demotică.

SCRIEREA HIERATICĂ


Hieratica ( din grecescul hieratikos, care înseamnă clerical) a fost folosită de clerici în cărţile religioase şi chiar dacă traducerea este „sfinţit“, acest scris era folosit şi în domeniul profanului. Desenarea semnelor era mai simplă decât la hieroglife şi se scria cu pensula pe papirus. Semnele hieratice erau în număr de circa 600, iar cunoaşterea lor s-a răspândit şi în afara cercurilor domnitoare. Adeseori semnele aduceau numai pe departe  cu forma obiectelor redate. Cea mai veche astfel de scriere datează din anul 3000 Î.Hr. Este vorba despre „Papyrus Prisse“ care şi-a primit denumirea după numele ultimului proprietar.

SCRIEREA DEMOTICĂ


Demotica (din grecescul demos care însemnă popor, popular) servea ca scriere rapidă şi a apărut prin secolul al şaptelea Î.Hr., în special ca urmare a creşterii necesităţilor de scriere a diverselor înţelegeri. Semnele sunt în continuare simplificate şi îşi pierd din ce în ce mai mult caracterul pictural. Prin legarea semnelor au apărut cuvintele. În scrierea demotică  se foloseau diverse legături şi prescurtări. La începuturi, această scriere se folosea în înscrisurile oficiale, iar mai târziu, în lucrări literare. Pentru simplitatea sa relativă a rămas scrierea populară egipteană până la victoria creştinismului.

Ultimele curiozităţi...

26.03.2012 Muntele lui Moise
26.01.2012 Sărbătorile în Egipt
22.11.2011 Kultura

Ultima discuţie...

01.05.2011 o mai fi comori
30.04.2011 valabilitate pasaport
30.04.2011 marea rosie in ianuarie
03.02.2009 How to Egypt with children?

Ultima fotografie...

Cairo 6
Cairo 5
Cairo 4
Cairo 3
Cairo 2