Sfinxul

14.06.11 09:05:34

Când auzim de Egipt, mulţi dintre noi ne gândim în mod automat la Sfix. Denumirea acestui simbol al Egiptului îşi are originea în antichitate, fiind creată de greci pe baza cuvântului egiptean „seshep anch”, care înseamnă „imaginea celui care trăieşte”. Marele Sfinx care stă de pază la străvechile morminte de la Gizeh are 74 de metri în lungime, 6 m lăţime şi este înalt de 21 de metri. Acest adevărat colos este sculptat dintr-o uriaşă stâncă de calcar situată în faţa laturii estice a piramidei lui Khafra.

Se presupune că figura Sfinxului avea la început trăsăturile faraonului Khafra însuşi, dar în decursul secolelor a fost deteriorată în mai multe locuri. Datorită faptului că enorma statuie e săpată direct în substratul de calcar, unele părţi ale ei au fost cu timpul acoperite de nisip şi erodate. Prima încercare de a îndepărta straturile de nisip datează din anul 1400 î.e.n., când, la ordinul faraonului Tutmes al IV-lea s-a reuşit „dezgroparea” Sfinxului până la picioarele din faţă. În amintirea acestui succes, faraonul a poruncit să se înalţe o stelă de granit între labele din faţă ale trupului de leu al colosului.    

Dacă mergeţi să vedeţi Sfinxul, veţi observa cu siguranţă că îi lipseşte nasul, iniţial lat de un metru. Se spune că a fost distrus de soldaţii lui Napoleon în timpul campaniei acestuia în Egipt, fapt infirmat de existenţa unor imagini anteriore campaniei, în care Sfinxul apare deja fără nas. În epoca modernă primele săpături arheologice au avut loc în anul 1817, sub conducerea căpitanului Caviglia, în cursul cărora a fost complet dezgropat din nisip pieptul Sfinxului. În anul 1925 uriaşul leu cu faţa de om a fost în întregime descoperit. Dacă vizitaţi Egiptul, nu uitaţi să includeţi în itinerariul dumneavoastră de călătorie acest monument cu totul unic!

Ultimele curiozităţi...

26.03.2012 Muntele lui Moise
26.01.2012 Sărbătorile în Egipt
22.11.2011 Kultura

Ultima discuţie...

01.05.2011 o mai fi comori
30.04.2011 valabilitate pasaport
30.04.2011 marea rosie in ianuarie
03.02.2009 How to Egypt with children?

Ultima fotografie...

Cairo 6
Cairo 5
Cairo 4
Cairo 3
Cairo 2